Psihologie Practică

Un poem care descrie tulburarea de stres posttraumatic și arată cum îi putem face față: Dintr-o dată am pierdut totul: bucurie bunuri, viață   Și am înțeles că toate sunt numai o simplă ață   Fragilă, care se rupe tocmai când nu te aștepți   Și nici măcar nu contează că tu nu poți să accepți.   Acea zi îngrozitoare, ce părea obișnuită,   A-nceput normal ș-apoi, fiind cu totul diferită,   Mi-a marcat întreaga viață, n-am cuvinte să descriu!   Mi-aș dori să nu fi fost sau, poate, eu să nu fiu!   Mi-amintesc niște detalii, altele, acum, s-au șters.   Un lucru pot spune sigur: nimic nu mai are sens!   Universul ce-l știam, viața mea, s-a dărâmat,   Iar eu din dărâmături nu știu de ce m-am salvat. Gânduri se aglomerează și-ntrebări îmi vin în minte:   De ce oare mi se-ntâmplă toate-acestea tocmai mie?   Ce-aș fi putut face altfel, ca să schimb deznodământul?   De-aș putea, aș schimba totul chiar ...