Postări

Se afișează postări din aprilie, 2017

O lume de jucărie Capitolul 32

Imagine

O lume de jucărie Capitolul 31

Imagine

Emoțiile: prieteni sau dușmani?

Imagine
Bucurie, speranță, fericire, optimism. Tristețe, furie, dezamăgire, frică. Pe care le preferați? Eu, pe primele! Și cred că toți am răspunde la fel. Ba chiar există acum ideea antrenării emoțiilor pozitive, iar asta e foarte bine! Numai că unii merg până acolo încât spun că e de dorit să evităm orice emoție negativă. Sau o altă tabără afirmă că nu există emoții negative și pozitive, funcționale sau disfuncționale, emoțiile sunt emoții pur și simplu. Nu vreau să intru în detalii privind criterii de clasificare, aici fiecare tabără are argumentele ei, iar obiectivul nu este de a crea polemică. Obiectivul meu este să arăt că fiecare emoție are rolul său important din punct de vedere psihologic. Astfel, fericirea ne spune că lucrurile merg bine, optimismul ne încarcă pozitiv pentru activitate etc. Furia ne arată că există o discrepanță între ceea ce ne dorim/valorile pe care le prețuim și realitate și ne poate îndemna la acțiune pentru a îndrepta lucrurile. Frica ne avertizează cu privir

O lume de jucărie Capitolul 30

Imagine

O lume de jucărie Capitolul 29

Imagine

O lume de jucărie Capitolul 28

Imagine

O lume de jucărie Capitolul 27

Imagine

Tipuri de prieteni

Imagine
Cu toții vrem să fim considerați prieteni adevărați. Și să avem prieteni adevărați. La drept vorbind, prietenia adevărată este atât de prețioasă și pentru că este atât de rară. Fiecare avem mai multe tipuri de prieteni și ne încadrăm, probabil, în mai multe categorii, în funcție de context și de etapa de viață în care ne găsim. Nu există tipuri bune si rele, ci doar tipuri diferite, iar unele este bine să avem grijă să nu predomine. 1. Radio Șanțul. Prietenul care știe totul despre toată lumea. Iar asta nu e neapărat un lucru rău. În fond, și noi vrem să aflăm ce mai fac alții. Și atât timp cât discuția despre ceilalți este pozitivă, e ok. Dar când degenerează în bârfă? Cu tact, reorientăm conversația spre aspecte pozitive. 2. Prietenii cu lipici. Aceia care sunt foarte sociabili, te includ în toate activitățile lor... Ne plac astfel de prieteni, nu? Bineînțeles! Numai să nu devină extrem de insistenți. Vă amintiți când cineva s-a autoinvitat la voi acasă? Și n-a spus-o sub formă d