Reflectie despre normalitate

Vad periodic unele comentarii care au ca scop sustinerea persoanelor cu dizabilitati. Demersul in sine e laudabil, dovada ca, cel putin unora dintre noi, le pasa! In acelasi timp insa, modul in care sunt formulate astfel de mesaje ii "handicapeaza" si mai mult pe oamenii la care fac referire. De ce? Dati-mi voie sa explic din perspectiva unei persoane cu dizabilitati care este psiholog:

  1. Majoritatea acestor mesaje sunt negative. Saracele persoane cu nevoi speciale, pe ele nu le intelege si nu le sustine nimeni, sunt discriminate la tot pasul etc. Pai ce, nu-i adevarat? NU IN TOATE CAZURILE!!! E adevarat ca in alte tari exista o educatie cu privire la dizabilitate si mai multe programe de insertie sociala, dar si la noi sunt unele facilitati de acest gen si nu toti suntem needucati in aceasta privinta si discriminam. Mai mult decat atat, cu cat compatimesti mai mult o persoana, cu atat o poti convinge mai usor ca, intr-adevar, nu e capabila de nimic. Si atunci, ajunge ea insasi sa se considere neajutorata si nu mai face nici ceea ce ar putea sa faca, in pofida dizabilitatii sale. Din contra, persoanele cu dizabilitati, la fel ca si celelalte, au nevoie sa invete sa SE RESPECTE PE SINE! SA SE DESCURCE SINGURE in acele lucruri pe care le pot face! Daca TU te respecti, atunci te vor respecta multi altii!


2. Discriminarea nu poate fi complet evitata. Vorba aia, sunt discriminate si persoanele sanatoase: ca-s prea slabe sau prea grase, ca sunt scunde etc. Important e sa-i faci fata, gandindu-te ca discriminarea spune mai multe despre cel care o practica decat despre cel ce o receptioneaza.


3. Este necesara educarea populatiei cu privire la dizabilitate. Atunci nu ne vom mai speria de cei care sunt diferiti. Atunci vom fi capabili sa le oferim oportunitati adaptate necesitatilor lor. Discriminarea vine mai degraba din insuficienta educatie cu privire la dizabilitate decat din rea-vointa.

  In incheiere, va impartasesc ceva din experienta personala. In clasele V-VIII, am avut-o diriginta pe doamna profesoara de educatie fizica. Avand o dizabilitate fizica, as fi putut sa fiu scutita. Dar dansa a observat ca-mi placea sa-i urmaresc pe colegii mei in timpul orei, iar eu i-am spus ca mi-ar placea si mie sa fac, daca as putea. Doamna profesoara a zis ca POT! Si uite asa, aveam si eu norme la educatie fizica (cel mai mult imi placea norma la gimnastica, iar cei care ma cunosc stiu de ce ). Astfel, pana la sfarsitul liceului, am facut educatie fizica! Evident, pe mine ma notau putin diferit, in functie de efortul depus, nu de performanta. Dar imi amintesc cu mare drag de exercitiile de gimnastica, de saritura "la groapa" (cum ii spuneam noi triplusaltului), de cursa de rezistenta, ba chiar si de norma la viteza (desi, evident, terminam mereu prima de la coada plutonului) :)) Le multumesc tuturor oamenilor minunati care au avut incredere in mine! <3

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

TREI COPII PERICOL PUBLIC-Greșeli de educație, ADHD sau tulburare de conduită? Cum le tratăm?-

Curajul de a renunța