Visuri si dorinte (II)
Asa cum v-am promis, azi vorbim despre cateva metode practice de a ne implini visurile. Va voi dezvalui si un vis personal si cum am reusit sa-l transform in realitate. Si voi incepe chiar cu acest al doilea aspect...
Era prin anul 1992. Aveam 8 ani atunci. Era la moda serialul "Black Beauty" (cei din generatia mea stiu) si nu-mi amintesc sa fi pierdut vreun episod. Iar dupa ce il urmaream, continuam, in felul meu, aventurile calutului negru cu stea in frunte. Aveam acasa un fotoliu cu spatar lat si foarte solid. Ma urcam pe el si imi imaginam ca e Black Beauty al meu si ca aventurile noastre continua. Azi asa, maine asa...si am inceput sa fiu pasionata de scenarii! La inceput, erau doar mentale. Mai apoi, din adolescenta (aproximativ de la 14 ani) am si scris. Mi le citeau cu interes prietenele de la scoala. Cele cu care am pastrat legatura imi spun ca inca mai au copiile pe care le-au primit cadou de la mine. Manuscrise, pentru ca atunci abia aparusera primele calculatoare pe plaiurile noastre si, initial, le-am avut doar la scoala, in laboratorul de informatica. Mama imi sustinea pasiunea, desi, la inceput, n-a prea inteles la ce imi folosea. Dar imi cumpara toate instumentele necesare, recte, pixuri si caiete.
Eu scriam, dar nu in romana, ci in spaniola. Atunci, prin 1998, o descoperisem si mi s-a parut o metoda interesanta de-a exersa ce invatam. Scriam in spaniola si, dupa ce terminam scenariul si il verificam, il traduceam si il faceam cadou prietenelor mele care erau interesate sa-l citeasca. Utilitatea acestei metode s-a vazut ani mai tarziu, cand am obtinut certificatul de traducator de limba spaniola. Dar au fost si foloase imediate, pe care le-am vazut si le-am simtit eu. Scrisul relaxeaza. Scrisul dezvolta imaginatia. Scrisul dezvolta gandirea critica (verificam constant si imbunatateam scenariul pana cand ajungea in forma finala) si limbajul.
Pe masura ce vedeam succesul pe care scenariile il aveau printre prietenele mele, incepeam sa-mi doresc sa devin scenarista profesionista. Am cochetat o vreme cu ideea, insa apoi, pasiunea pentru limbile staine si pentru psihologie a castigat teren. Si nu imi pare rau. Totusi, mi-am dorit in continuare sa public scenariile intr-un fel, mai ales ca, studiind psihologia, incepusem sa scriu avand in minte aspecte psihologice si valoarea lor practica pentru viata noastra. Asa am decis, dupa mai multe incercari de diverse feluri, sa public scenariile pe Youtube. Si astfel a aparut canalul meu, in urma cu aproximativ un an si jumatate!💖
https://www.youtube.com/channel/UCxjB62m8UOXT9wmjv-VtxfA
Scenariile vorbesc despre relatiile dintre parinti si copii, iubire, prietenie, performanta, stres si dificultati de adaptare, familii functionale si disfunctionale etc. si arata cum fac fata personajele unor provocari ale vietii cotidiene, cu care ne putem confrunta, la un moment dat, fiecare dintre noi. Chiar daca nu au ajuns in mediul pentru care au fost create initial (TV) si, implicit, nu sunt atat de cunoscute, totusi, aceasta a fost modalitatea prin care mi-am implinit visul. Iar pentru mine, e suficient! De ce? Pentru ca mereu am crezut in valoarea continuturile care nu sunt create doar in scop de divertisment, ci transmit un mesaj util si pozitiv.
Ce putem face pentru a ne implini visurile?
1. Sa ne facem timp pentru a le descoperi si pentru a le dezvolta.
2. Dragi parinti, interesati-va activ de pasiunile copiilor vostri!
3. Chiar daca nu puteti sa indepliniti visurile exact in modul in care v-ati dorit, nu renuntati la ele! Important e sa le realizati, indiferent sub ce forma!
Era prin anul 1992. Aveam 8 ani atunci. Era la moda serialul "Black Beauty" (cei din generatia mea stiu) si nu-mi amintesc sa fi pierdut vreun episod. Iar dupa ce il urmaream, continuam, in felul meu, aventurile calutului negru cu stea in frunte. Aveam acasa un fotoliu cu spatar lat si foarte solid. Ma urcam pe el si imi imaginam ca e Black Beauty al meu si ca aventurile noastre continua. Azi asa, maine asa...si am inceput sa fiu pasionata de scenarii! La inceput, erau doar mentale. Mai apoi, din adolescenta (aproximativ de la 14 ani) am si scris. Mi le citeau cu interes prietenele de la scoala. Cele cu care am pastrat legatura imi spun ca inca mai au copiile pe care le-au primit cadou de la mine. Manuscrise, pentru ca atunci abia aparusera primele calculatoare pe plaiurile noastre si, initial, le-am avut doar la scoala, in laboratorul de informatica. Mama imi sustinea pasiunea, desi, la inceput, n-a prea inteles la ce imi folosea. Dar imi cumpara toate instumentele necesare, recte, pixuri si caiete.
Eu scriam, dar nu in romana, ci in spaniola. Atunci, prin 1998, o descoperisem si mi s-a parut o metoda interesanta de-a exersa ce invatam. Scriam in spaniola si, dupa ce terminam scenariul si il verificam, il traduceam si il faceam cadou prietenelor mele care erau interesate sa-l citeasca. Utilitatea acestei metode s-a vazut ani mai tarziu, cand am obtinut certificatul de traducator de limba spaniola. Dar au fost si foloase imediate, pe care le-am vazut si le-am simtit eu. Scrisul relaxeaza. Scrisul dezvolta imaginatia. Scrisul dezvolta gandirea critica (verificam constant si imbunatateam scenariul pana cand ajungea in forma finala) si limbajul.
Pe masura ce vedeam succesul pe care scenariile il aveau printre prietenele mele, incepeam sa-mi doresc sa devin scenarista profesionista. Am cochetat o vreme cu ideea, insa apoi, pasiunea pentru limbile staine si pentru psihologie a castigat teren. Si nu imi pare rau. Totusi, mi-am dorit in continuare sa public scenariile intr-un fel, mai ales ca, studiind psihologia, incepusem sa scriu avand in minte aspecte psihologice si valoarea lor practica pentru viata noastra. Asa am decis, dupa mai multe incercari de diverse feluri, sa public scenariile pe Youtube. Si astfel a aparut canalul meu, in urma cu aproximativ un an si jumatate!💖
https://www.youtube.com/channel/UCxjB62m8UOXT9wmjv-VtxfA
Scenariile vorbesc despre relatiile dintre parinti si copii, iubire, prietenie, performanta, stres si dificultati de adaptare, familii functionale si disfunctionale etc. si arata cum fac fata personajele unor provocari ale vietii cotidiene, cu care ne putem confrunta, la un moment dat, fiecare dintre noi. Chiar daca nu au ajuns in mediul pentru care au fost create initial (TV) si, implicit, nu sunt atat de cunoscute, totusi, aceasta a fost modalitatea prin care mi-am implinit visul. Iar pentru mine, e suficient! De ce? Pentru ca mereu am crezut in valoarea continuturile care nu sunt create doar in scop de divertisment, ci transmit un mesaj util si pozitiv.
Ce putem face pentru a ne implini visurile?
1. Sa ne facem timp pentru a le descoperi si pentru a le dezvolta.
2. Dragi parinti, interesati-va activ de pasiunile copiilor vostri!
3. Chiar daca nu puteti sa indepliniti visurile exact in modul in care v-ati dorit, nu renuntati la ele! Important e sa le realizati, indiferent sub ce forma!
Comentarii
Trimiteți un comentariu