Cu cat avem mai multe, cu atat ne lipsesc mai multe!

Textul acesta ar putea fi despre dorinte: cu cat ai mai mult, cu atat iti doresti si mai mult, pentru ca ti se pare ca-ti lipsesc multe lucruri esentiale. Totusi, azi vreau sa vorbesc despre altceva: despre parinti, copii si societate. Despre diferenta dintre ceea ce ni se ofera si ceea ce ni se pretinde.

In special dupa '90, societatea a inceput sa ne bombardeze cu oferte: revolutia digitala, deschiderea granitelor... crearea de noi oportunitati, practic, pe toate planurile. Adultii tineri de atunci au zis asa: "Eu vreau sa le dau copiilor mei tot ce e mai bun, ca sa nu le lipseasca nimic din ceea ce eu n-am avut". Frumos obiectiv! Frumos si periculos! Frumos, pentru ca multi dintre copiii nascuti dupa Revolutie au avut de toate: de la Pampers (care a inlocuit scutecele de carpa) si jucarii sofisticate, pana la jocuri video, liber la discoteci si cluburi, retele de socializare etc. Pericolul a venit tocmai din acest bombardament cu lucruri neesentiale. Parintii au inceput sa-si lase copiii liberi. Mult prea liberi! La televizor cu muuulte canale si la distractii... pe banii lor, ai parintilor! Astfel, s-a pierdut esenta: comunicarea parinte-copil.

Acum, la finalul lui 2016, avem asa: din ce in ce mai multi copii care cred ca li se cuvine totul;  multi adolescenti care nu stiu cine sunt si ce vor de la viata (de ce ar avea obiective clare si ar lupta pentru ele, daca mama si tata le dau totul?); o sumedenie de adulti de 20 si ceva de ani care nu stiu sa comunice eficient (mi se cuvine totul, deci trebuie sa primesc, iar daca nu imi dai, devin agresiv sau pasiv- ma inchid in carapacea mea si nu mai fac nimic- , ba chiar ma enerveaza la culme ca indraznesti sa ai opinii si valori diferite de ale mele, pentru ca eu sunt convins ca "trebuie sa ma respecte toti", "trebuie sa fie toti corecti fata de mine, asa cum sunt si eu fata de ei", ca "viata mea trebuie sa fie dreapta si usoara, la fel ca pana acum"). Si uite asa, oamenii astia, care nu stiu sa-si rezolve propriile probleme si conflicte- interioare si exterioare- se izbesc de realitate. Consecintele? Nu se pot adapta intr-un colectiv, dar nu stiu nici ce sa faca pentru a iesi dintr-un mediu neprielnic. Solutia cea mai la indemana? Victimizarea. Pe el nu-l intelege nimeni, toti ceilalti, care nu gandesc ca el, sunt prosti, nesimtiti etc., iar el, saraca victima, cedeaza psihic! Ajunge sa aiba anxietate, depresie, diverse probleme de comportament, tulburari de somn si multe altele.

Ce e de facut?

1. Dragi parinti, disciplinati-va in mod rezonabil copiii! Aratati-le astfel ca sunt foarte importanti, dar nu centrul universului si ca li se cuvin multe, dar nu totul. Ajutati-i sa inteleaga ca societatea are reguli si ca, in limitele acestor reguli, exista multa diversitate. Petreceti timp cu ei! Descoperiti care sunt pasiunile lor si sprijiniti-i sa le cultive! Discutati despre valori si despre cum si le pot pastra fara a considera ca si ceilalti trebuie neaparat sa le aiba. Nu le rezolvati voi problemele, ci mai degraba, ajutati-i sa invete cum sa si le rezolve singuri.

2. Draga scoala, decat sa le bagi in cap o tona de informatii pe care le pot gasi in 3 secunde pe Google, mai bine ai introduce in curiculum ore de autocunoastere si dezvoltare personala.

3. Draga societate, foloseste-te de progresele tehnologice si stiintifice pentru a le oferi continuturi relevante, din care sa poata desprinde lectii de viata valoroase, nu divertismente de 2 lei, doar asa, pentru distractie si pierdut timpul.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

#PoeziiTerapeutice Jocul mulțumirii

Secretul cărții din pod

Avem tot ce ne-am dorit, important e să ne dăm seama de asta!