#PoeziiTerapeutice Inter-deconectați

Internet, intranet, rețele sociale... Comunicarea online este esențială în ziua de azi! Și, să fim sinceri, ne simplifică mult viața! În același timp, ne-o poate și complica, dacă nu reușim să ținem în echilibru (sau armonie, cum preferăm) mediul online și cel offline, viața reală.

Această poezie terapeutică ne atrage atenția asupra excesului de online și ne oferă câteva sugestii despre ce putem face pentru a reuși să fim cât mai prezenți offline în era internetului.😉

La cafea cu niște amici,
Dar nu sunt prezent aici,
Ci mă uit iar pe rețea.
Ai dat like la poza mea?

Am aflat ce-ai realizat
Și chiar te-am felicitat,
Dar nu când ne-am întâlnit,
Pe Facebook te-am taguit.

Acum, muncesc la patron,
Dar mă ut pe telefon
Cine mi-a dat inimioară
La statusul de aseară.

Nici copiii n-au mâncat
Până nu s-au conectat.
Ce Șotron jucat afară?
Candy Crush până diseară!

Acum caut, evident,
Ca să pot trăi-n prezent,
Ajutor specializat
În inter-deconectat.

Uite așa, încet-încet,
Mă conving că e-nțelept
Să pun limite mai clare
Pentru orice conectare.

Online poți să fii prezent,
Dar și în viață atent
La ceea ce-n jur găsești
Ca să poți să și trăiești!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Curajul de a renunța

TREI COPII PERICOL PUBLIC-Greșeli de educație, ADHD sau tulburare de conduită? Cum le tratăm?-