#PoeziiTerapeutice Cursa cu obstacole

Viața este ca un maraton. Oricât de mult ar părea uneori o cursă de sprint (cu sarcini de îndeplinit și termene limită), în esență, este maraton. Iar la maraton, cel mai important atribut nu este viteza, ci rezistența.

În cursa vieții întâlnim multe obstacole externe, legate de situații mai mult sau mai puțin controlabile de către noi. Poezia terapeutică de azi este însă despre obstacolele interne, cele din mintea noastră, care ne pot submina rezistența în maratonul vieții. Sunt câteva obstacole foarte cunoscute, cu care toți ne confruntăm uneori în fața provocărilor vieții: nu știu, nu pot, nu vreau, trebuie (ca eu/ceilalți/viața) să fie numai într-un anumit fel, dacă nu e așa, nu suport și totul este groaznic pentru mine.

Poezia care urmează face referire la toate aceste obstacole și ne dă sugestii în legătură cu o abordare (reformulare) rațională a lor.

De nu știu, voi învăța.
Nu pot, ajutor aș vrea.
De nu vreau, e treaba mea.
De trebui' m-aș agăța,
Nu supot aș completa
Și-i groaznică viața mea!

Vai, dar stai puțin, fii bun!
La ce m-ajută să spun
Că trebuie să se facă
Ce vreau eu și numai dacă?

Nu suport să fie așa
Cum n-am vrut a se întâmpla,
Dar, deși m-am chinuit,
Tot am supraviețuit!

Mai rău de atât nu se poate?
Oare chiar am eu dreptate?
Zic că e mai bună treabă
Să nu trag concluzia-n grabă.
Pot fi lucruri și mai rele
Chiar de nu voi da de ele!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Avem tot ce ne-am dorit, important e să ne dăm seama de asta!

Secretul cărții din pod

#PoeziiTerapeutice #Autism Într-o lume paralelă?