Oare sunt eu de modă veche?
Am fost învățată să mulțumesc când primesc ceva, indiferent că este un obiect fizic sau în format electronic. Spun că l-am primit și îi mulțumesc persoanei care mi l-a trimis. Pot să dau și feedback, dacă este cazul.
Am fost învățată că atunci când întârzii sau nu reușesc să ajung la o întâlnire, este frumos să anunț, să îmi cer scuze și, eventual, să stabilesc o altă dată în care să mă întâlnesc cu persoana. Și așa fac.
Am fost învățată că atunci când nu pot să răspund la un apel telefonic, sun mai târziu persoana sau îi trimit un mesaj, explicându-i că nu am putut să vorbesc, dar vom vorbi cu altă ocazie. Iar data viitoare nu aștept să mă sune ea, ci o sun eu.
Am fost învățată să contactez un om de care îmi este dor și cu care vreau să vorbesc. Îi spun lucruri personale și personalizate, nu fraze fabricate. Îi spun ce simt față de el/ea.
Constat că azi nu prea mai sunt la modă astfel de comportamente, altădată considerate normale. Acum, daca tot suntem tehnologizați, ne permitem să ignorăm. Nu se mai prea răspunde la mailuri (deloc, ce să mai zic de feedback?!), dacă cineva întârzie sau te lasă baltă, nu-i nicio problemă. Sunt de vină traficul, vremea, copiii, șeful... oricine, numai el/ea nu. Evident că nu își cere nici scuze! Ba uneori, nu ți se mai răspunde nici la telefon. Cu zilele. Sau săptămânile. Iar când, în sfârșit, vorbești din nou cu omul respectiv, îți zice că a fost ocupat. Atât și nimic mai mult. De la tine se așteaptă să înțelegi. Mai nou, nu mai sunăm oamenii să îi întrebăm ce mai fac. Ce-i drept, e prea greu asta! Pretinde efort de ascultare și de comunicare reală! Cum or fi putut, băi, frate, părinții și bunicii noștri să facă așa ceva?! Este mult mai simplu să trimiți citate la toată lista de prieteni de pe Facebook. Citate pe care nici măcar nu le-ai scris tu. Citate cu care îți intoxici prietenii cu care, de altfel, nu ai mai comunicat în mod real de ani de zile. Sau poate niciodată.
În acest conext, mă întreb: oi fi eu de modă veche? S-o fi demodat educația? Din câte știu, cei 7 ani de acasă rămân mereu la modă. Iar moda în privința lor nu se schimbă. Mă înșel?
Am fost învățată că atunci când întârzii sau nu reușesc să ajung la o întâlnire, este frumos să anunț, să îmi cer scuze și, eventual, să stabilesc o altă dată în care să mă întâlnesc cu persoana. Și așa fac.
Am fost învățată că atunci când nu pot să răspund la un apel telefonic, sun mai târziu persoana sau îi trimit un mesaj, explicându-i că nu am putut să vorbesc, dar vom vorbi cu altă ocazie. Iar data viitoare nu aștept să mă sune ea, ci o sun eu.
Am fost învățată să contactez un om de care îmi este dor și cu care vreau să vorbesc. Îi spun lucruri personale și personalizate, nu fraze fabricate. Îi spun ce simt față de el/ea.
Constat că azi nu prea mai sunt la modă astfel de comportamente, altădată considerate normale. Acum, daca tot suntem tehnologizați, ne permitem să ignorăm. Nu se mai prea răspunde la mailuri (deloc, ce să mai zic de feedback?!), dacă cineva întârzie sau te lasă baltă, nu-i nicio problemă. Sunt de vină traficul, vremea, copiii, șeful... oricine, numai el/ea nu. Evident că nu își cere nici scuze! Ba uneori, nu ți se mai răspunde nici la telefon. Cu zilele. Sau săptămânile. Iar când, în sfârșit, vorbești din nou cu omul respectiv, îți zice că a fost ocupat. Atât și nimic mai mult. De la tine se așteaptă să înțelegi. Mai nou, nu mai sunăm oamenii să îi întrebăm ce mai fac. Ce-i drept, e prea greu asta! Pretinde efort de ascultare și de comunicare reală! Cum or fi putut, băi, frate, părinții și bunicii noștri să facă așa ceva?! Este mult mai simplu să trimiți citate la toată lista de prieteni de pe Facebook. Citate pe care nici măcar nu le-ai scris tu. Citate cu care îți intoxici prietenii cu care, de altfel, nu ai mai comunicat în mod real de ani de zile. Sau poate niciodată.
În acest conext, mă întreb: oi fi eu de modă veche? S-o fi demodat educația? Din câte știu, cei 7 ani de acasă rămân mereu la modă. Iar moda în privința lor nu se schimbă. Mă înșel?
Comentarii
Trimiteți un comentariu