ŞI SAU DAR?
Aceasta este o reflecţie, nu tocmai un articol. Am citit într-o carte pe tema interviului motivaţional că folosirea cuvântului ŞI în comunicare ar avea un efect mai bun decât utilizarea lui DAR.
Să presupunem că vreau să-i spun fetei mele că îmi plac unele aspecte din ţinuta pe care a ales-o pentru a ieşi în oraş, iar altele mi se par nepotrivite. Cum îi voi comunica aceste lucruri?
Rochiţa asta are o culoare foarte frumoasă. Îmi place această nuanţă de roşu. Nu e nici prea decoltată. DAR cred că e prea scurtă.
Sau:
Rochiţa asta are o culoare foarte frumoasă. Îmi place această nuanţă de roşu. Nu e nici prea decoltată. ŞI, în acelaşi timp, cred că e prea scurtă.
Dacă aceste cuvinte ne-ar fi adresate nouă, cum ne-am simţi? Sincer, în a doua situaţie, eu m-aş simţi mai bine decât în prima. Efectul psihologic al acelui DAR poate fi de anulare a tuturor lucrurilor pozitive exprimate anterior şi rămâi doar cu ideea că ai făcut o alegere nepotrivită, ceea ce te-ar putea determina să reacţionezi defensiv, să nu accepţi critica.
A doua variantă evidenţiază problemele ţinutei fără să anuleze aspectele pozitive. Astfel, în timp ce conştientizez o latură negativă, îmi pot rămâne în minte şi aspectele pozitive, fiind mai probabil că o voi considera o remarcă bine-venită, constructivă şi voi fi mai dispusă să ţin cont de ea.
Este adevărat, încă nu avem date de cercetare care să ne determine să pledăm pentru prima sau pentru a doua variantă. Eu am testat în mai multe rânduri efectul ambelor, atât asupra mea cât şi asupra altora. O testare pur subiectivă , deocamdată, în urma căreia am ajuns la concluzia exprimată anterior.
Testaţi şi voi! Spuneţi-mi care variantă vă place mai mult şi este mai eficientă. Aştept ideile voastre...
Aceasta este o reflecţie, nu tocmai un articol. Am citit într-o carte pe tema interviului motivaţional că folosirea cuvântului ŞI în comunicare ar avea un efect mai bun decât utilizarea lui DAR.
Să presupunem că vreau să-i spun fetei mele că îmi plac unele aspecte din ţinuta pe care a ales-o pentru a ieşi în oraş, iar altele mi se par nepotrivite. Cum îi voi comunica aceste lucruri?
Rochiţa asta are o culoare foarte frumoasă. Îmi place această nuanţă de roşu. Nu e nici prea decoltată. DAR cred că e prea scurtă.
Sau:
Rochiţa asta are o culoare foarte frumoasă. Îmi place această nuanţă de roşu. Nu e nici prea decoltată. ŞI, în acelaşi timp, cred că e prea scurtă.
Dacă aceste cuvinte ne-ar fi adresate nouă, cum ne-am simţi? Sincer, în a doua situaţie, eu m-aş simţi mai bine decât în prima. Efectul psihologic al acelui DAR poate fi de anulare a tuturor lucrurilor pozitive exprimate anterior şi rămâi doar cu ideea că ai făcut o alegere nepotrivită, ceea ce te-ar putea determina să reacţionezi defensiv, să nu accepţi critica.
A doua variantă evidenţiază problemele ţinutei fără să anuleze aspectele pozitive. Astfel, în timp ce conştientizez o latură negativă, îmi pot rămâne în minte şi aspectele pozitive, fiind mai probabil că o voi considera o remarcă bine-venită, constructivă şi voi fi mai dispusă să ţin cont de ea.
Este adevărat, încă nu avem date de cercetare care să ne determine să pledăm pentru prima sau pentru a doua variantă. Eu am testat în mai multe rânduri efectul ambelor, atât asupra mea cât şi asupra altora. O testare pur subiectivă , deocamdată, în urma căreia am ajuns la concluzia exprimată anterior.
Testaţi şi voi! Spuneţi-mi care variantă vă place mai mult şi este mai eficientă. Aştept ideile voastre...
Comentarii
Trimiteți un comentariu