#MuzicăMotivațională Ce învățăm de la copii?
Da, ați citit corect: și noi, adulții, putem învăța de la copii, nu doar ei de la noi! Putem învăța chiar foarte multe! Uneori, poate că trebuie doar să ne amintim cum eram noi când eram mici. Și să începem să reîncercăm toate acele lucruri pozitive pe care acum nu le mai facem pentru că "suntem mari și..." Suntem mari și...ce? Păi, cum ce? Ne e teamă să încercăm lucruri noi, pentru că am putea greși. Ne e frică să intrăm în relații noi, fiindcă am putea fi răniți. Ne e jenă să punem aceeași întrebare de 100 de ori, până când înțelegem, pentru că, zicem noi, ar trebui să știm din prima, ca să nu ne facem de râs. Ah, și suntem atât de ocupați cu activități mult prea structurate, încât nu mai avem nici timp, nici energie pentru a explora noul. Mai bine mergem pe aceeași cale bătătorită, chiar dacă ea nu ne duce unde vrem noi. Cum sunt copiii în aceste aspecte și ce am putea învăța de la ei? 1. Copiii explorează. Chiar dacă greșesc, se murdăresc sau se mai rănesc, ei explore...